În continuare sunt enumerați hormonii cu implicare directă sau indirectă, în funcție de caz, ce întrețin starea de disconfort manifestată prin creșterea greutății corporale.
Prima categorie hormonală implicată în menținerea unei greutăți corporale crescute, conform datelor de laborator, face referire la glanda tiroidiană. Calcitonina, T3 și T4 secretați în cantități mici (hipotiroidism) pot declanșa reacții metabolice ce au ca și consecință creșterea greutății corporale, reținerea apoi în organism, hipercolesterolemie, astenie, somnolență, frisoane, alopecie simetrică, declanșarea anxietății și apariția mioclonilor.
Combaterea acestor evenimente clinice ar putea fii, parțial, subclasate cantitativ prin administrarea de iod, suplimente precum vit C, E și D, zinc. Competența suplimentelor vitaminomineralice amintite ajută, procentual semnificativ, la stabilirea unui raport de reechilibrate metabolică și hormonală a organismului. De regulă, cele menționate vor face uzul unei terapii complexe, hipotiroidismul clinic fiind o patologie complexă.
Cea de-a doua categorie hormonală are ca protagonist cortizolul, crescut cantitativ, evenimentele clinice obligând de data aceasta la evaluarea organismului vizând starea de stres, valoriile glicemiei, reacția metabolismului lipidic și protidic, inclusiv monitorizarea statusul imunitar de altfel diminuat. creșterea cantitativă a cortizolului poate fii indusă, uneori, și terapeutic, motiv pentru care este recomandat ca administrarea preparatelor bazate pe glucocorticoizi să fie efectuată ținând cont de timpul farmacodinamic de înjumătățire a substanței active în sânge, de calea de administrare și perioada de timp. Preparatele pe bază de cortizon pot avea efect rapid și timp de înjumătățire scurt ( timp de înjumătățire - eliminarea din organism pe cale renală) precum hidrocortizonul sau cortizonul, urmând ca timpul de remanență în sânge să crească la căteva zile (prednison, triamcinolon) sau chiar săptămâni (dexamentazonă, betametazona). Este adevărat că terapia pe bază de cortizon este des folosită, ca amendament terapeutic principal sau secundar, dar excesul poate determina tulburări metabolice ce au ca și rezultantă, printre altele, creșterea greutății corporale.
Pancreasul endocrin prin sinteza de insulină capătă rol în patologia ce acompaniază diverse sindroame sau boli cu implicarea creșterii greutății corporale. Mecanismele biochimice fac referire în astfel de cazuri la fluctuația glicemiei, la modul de desfășurare a mecanismelor ce vizează metabolismul glucidic, una dintre reacțiile compensatorii ale organismului fiind evaluată clinic prin creșterea depozitelor lipidice (axilar, inghinal, scapular, toracal, lombar etc). Manifestările clinice sunt însoțite de reacții atașate metabolismului glucidic, rol important afându-l, în astfel de cazuri ficatul.
Combaterea hiperglicemiei se poate face prin dezvoltarea unui program fizic corespunzător rasei și vârstei animalului, administrării unei rații echilibrate caloric, a modelării numărului de mese per zi în funcție de necesitățiile calorice ale animalului. Administrarea în exces a hranei, privarea de la efort fizic și complementar, existența factorilor determinanți metabolic pot induce apariția stării morbide, inclusiv a sedentarismului.
Hormonii sexuali, estrogenul și testosteronul, sunt de asemenea implicați în creșterea greutății corporale prin absența lor pe fondul unei diete nutriționale bogate caloric și a unei vieți cotidiene lipsite de activitate fizică. Acest scenariu (lipsă activitate fizică, exces nutrițional) este deseori întâlnit la animalel de companie ce au ca habitat doar apartamentul. Trebuie reținut faptul că, după castrarea animalelor, o nutriție echilibrată și un aport fizic pe măsură sunt strict obligatorii, de altfel aceste amendamente fiind util de aplicat și în cazul pacienților necastrați. Aplicarea dietelor post-castrare însoțite de lipsa mișcării și a activităților fizice în general, nu fac decât să sporească apariția tulburărilor metabolice (prin deficit nutrițional), inclusiv a sedentarismului.
Melatonina, hormonul epifizei, implicat în procesul somnului, relaxare și implicit vindecarea organismului (refacerea și echilibrarea homeostaziei fiind activă în special în perioada de odihnă), echilibrarea cromaticii dermice și homeostaziei retiniene, este implicat și în menținerea statusului corporal, indirect, prin activarea și stimularea în exces, insulinei și cortizolului.
La om dar și la animale, cunoscut sub denumirea de hormonul foamei, grelina, un hormon peptidic, poate stimula apetitul mai ales când nutriția nu este satisfăcătoare pentru nevoile cotidiene. Sunt cazuri când, din exces de zel, anumiți proprietari oferă, în necunoștiință de cauză, o hrană inadecvată proprilor animale, oferindu-le figurativ acestora o senzație de foame permanentă. Așadar, dieta sau diminuarea raților nutriționale trebuie recomandată doar în cazurile specifice, după un anumit protocol și decizii bazate pe constatări cantitative și calitative ale factorilor metabolici.
Nu cel din urmă, poate unul dintre cel mai importanță factori hormonali, leptina, reprezintă hormonul responsabil cu homeostazia organismului din punct de vedere al vitalității acestuia. Cu cât vitalitatea organismului este mai echilibrată, cu atât capacitatea de sedentarism a organismului se apropie de valoarea zero. Creșterea energiei prin zaharuri, hidrocarbonați și lipide în hrană duce la inhibarea leptinei inclusiv la diminuarea vitalității, opusul sedentarismului.
