Conduita duplicitară este caracterizată printr-o paletă multicoloră de manifestări (gînduri, sentimente, gesturi etc.), persoana în cauză jucând în mod intenţionat cel puţin două roluri în acelaşi timp, acţiune denumită simulare - conduită duplicitară. Acestă tipologie constă în încercarea premeditată şi conştientă de-aprovoca, imita sau exagera unele tulburări morbide sau boli psiho-somatice înscopul obţinerii avantajelor materiale, morale sau pentru a se sustrage de la  unele obligaţii. Genul de pacient (proprietar) care vrea dar nu poate, mergându-se cu exagerarea prin care îşi modifică în mod intenţionat comportamentul pentru a fi considerat bolnav sau victimă de către colectivitate. În astfel de situaţii minciuna este asociată motivaţional în cadrul unui scenariu fictiv personal (fuga de responsabilitate, neasumarea sau asumarea până la un anumit punct aresponsabilităţii, inducerea în eroare, manipularea persoanelor implicate etc). Persoanele predispuse unui astfel de comportament sunt personalităţi histrionice, narcisiste şi posibil chiar antisociale. Medicul în astfel de situaţii trebuie să nu încurajeze acţiunile duplicitare încă de la început şi să ajute prin determinare proprietarul animalului să recunoască şi să-şi assume vinovăţia. În astfel de situaţii teoria psihanalitică analizează sentimentul de vinovăţie ca o angoasă (nelinişte interioară), catalogând acţiunea prin comportamentul individual. Starea de nelinişte ar fii dobândită din cauza conflictului dintre ură şi iubire. Dacă sentimentul de ură este mai puternic decât cel de iubire se pot produce traume psihice. Ambivalenţă, echilibru între cele două sentimente, explică echilibru în ceea ce priveşte creşterea, dezvoltarea şi armonia unui organism (gînduri, sentimente, gesturi etc.), persoana în cauză jucând în mod intenţionat cel puţin două roluri în acelaşi timp, acţiune denumită simulare - conduită duplicitară.