La om reacţia la durere capătă aspect afectiv-emoţional implicând anxietatea memoriei şi capacitatea anticipării. Alături de aceste două paralele privind durerea amintim şi capacitatea de exprimare a celor două specii – om şi animal. Limbajul la om, articulat, abstract, creator, descriptiv şi nuanţat în funcţie de gradul de cultură, este independent de stările fiziologice, având într-un final caracter emoţional. La animale comunicarea este declanşată de o dispoziţie fiziologică legată de instinctul de supravieţuire. Comun celor două specii ar putea fii comunicarea nonverbală, cumulul de mesaje ce nu sunt exprimate prin cuvinte creând pentru cei din jur înţelesuri ce pot fii interpretate, contrazise sau înlocuite.

Prelucrare după „O hermeneutică a comunicării de la Ethos la Logos” - Cristina Maria Necula, Editura Semne, 32 – 33.