Anamneză reprezintă totalitatea datelor pe care medicul le capătă interogând proprietarul animalului cu privire la apariţia şi evoluţia bolii de care suferă, la antecedentele ei; la eventualele procedee terapeutice aplicate anterior; la starea de recuperare post-terapeutică; la reacţii secundare apărute pe parcursul evoluţiei bolii (complicaţii ale bolii primare sau efecte secundare induse terapeutic). Anamneza medicală reprezintă primul pas în stabilirea diagnosticului; ea ajută deseori la orientarea examenului clinic şi de obicei stabileşte investigaţiile paraclinice necesare. De cele mai multe ori, diagnosticul corect este sugerat de un istoric bine conturat al bolii, examenul fizic şi investigaţiile ulterioare doar confirmându-l. Anamneza este, în acelaşi timp, cea mai ieftină etapă în elaborarea unui diagnostic. O anamneză de calitate presupune multă experienţă practică, ea depinzând foarte mult de relaţia ce se stabileşte între medic şi proprietarul animalului. Este important să inspiri încredere şi să ajuţi proprietarul pacientului să se simtă în largul său, deoarece anamneza va fi nereuşită în lipsa unei comunicări reale. Atenţie!!! Prima impresie pe care o faci, ca medic, va avea un efect de lungă durată. Una din axiomele profesiei medicale este „primum non nocere” (în primul rând să nu faci rău). O manieră superficială sau lipsită de blândeţe în interogarea proprietarului şi examinarea animalului poate face rău înainte aplicării oricărui tratament. Trebuie să încerci ca proprietarul şi animalul acestuia să se simtă bine după vizita ta. Aceasta este un lucru greu de predat şi fiecare medic veterinar trebuie să-şi dezvolte propria metodă, în funcţie de experienţa câştigată de la profesorii şi de la proprietarii animalelor cu care a venit în contact. În timpul interogării proprietarului este utilă luarea de notiţe. În principiu, ai putea reţine elementele esenţiale şi să le notezi ulterior. Dacă, însă, ţi le notezi pe loc, acest lucru trebuie făcut discret, pentru a nu perturba legătura interpersonală din timpul discuţiei. Uneori, proprietarul poate exagera o serie de fapte, de afltel irelevante, şi uită să menţioneze simptomele într-adevăr importante. Din acest motiv, sistematizarea istoricului bolii şi înregistrarea datelor este crucială pentru actul medical ce se va desfăşura în continuare. Nu de puţine ori proprietarii pacienţilor vor încerca să prezinte mai multe simptome. Ca medic trebuie să încerci şi să decizi care dintre aceste simptome a determinat proprietarul să reclame un consult de specialitate. Atenţie!!! Părerea ta despre ceea ce reprezintă o problemă serioasă poate diferi de cea a proprietarului. Un animal cu simptome de rinită care, printre altele, a fost diagnosticat anterior cu boală mitrală are nevoie de mai multă atenţie la examenul cordului decât al nasului. Fiecare simptom de debut trebuie discutat în detaliu cu proprietarul pacientului. În general, pentru fiecare simptom trebuie stabilite câteva criterii care să includă momentul apariţiei şi durata; modul de debut; sediul şi iradierea (în special pentru durere); caracterul; severitatea; factorii de agravare sau ameliorare şi simptomele asociate. Se vor decela momentul şi condiţiile în care a apărut primul simptom, încercând să se stabilească cât mai exact data. De exemplu, proprietarul sau deţinătorul animalului va fi întrebat care a fost primul lucru pe care l-a observat ca fiind „în neregulă” sau „neobişnuit” şi, de asemnenea, dacă animalul a mai acuzat stări similare în trecut. Un proprietar al cărui animal este suferind de mai mult timp trebuie întrebat de ce a decis să vină la consultaţie în acel moment şi de ce nu a făcut acest lucru mai demult. Trebuie să afli dacă simptomatologia a apărut brusc, rapid sau progresiv, dacă a fost continuă sau intermitentă. Este important să afli dacă acuzele se agravează sau se ameliorează în funcţie de alţi factori (mişcare, hrană, efort fizic etc.). Prin acumularea datelor anamnestice vei încerca stabilirea primei impresii clinice, încercând totodată – dacă este posibil – evaluarea gradului (riscului) afecţiunii. Confirmările prezumţiilor de îmbolnăvire obţinute anamnestic le vei efectua prin investigaţie clinică, scopul final fiind de-a impune un diagnostic bazat pe certitudinea rezultatelor clinice şi de laborator. Întotdeauna, cu excepţia subiecţilor în stare critică (urgenţele medicale), anamneza va precede examenul fizic şi tratamentul. Nu se recomandă aplicarea procedurilor terapeutice fără a se ajunge mai întâi la un diagnostic precis sau cert care să stabilească boala şi cauzele ei. Riscurile aplicării terapiei fără cunoaşterea sau stabilirea diagnosticului sunt foarte mari, în astfel de situaţii însănătoşirea subiectului putând fi întărziată sau compromisă. Când din motive obiective, procesul de recunoaştere a diagnosticului se opreşte la nivelul unei etape clinice sau de laborator, stabilindu-se un diagnostic incert sau incomplet (simptomatic, topografic, funcţional, morfologic, evolutiv, patogenetic), trebuie să-ţi asumi răspunderea, în sensul completării procesului de examinare până când ajungi la etapa finală, de cunoaştere a cauzei, adică la stabilirea diagnosticului cauzal. Numai această fază îţi va asigura premisele instituirii protocolului terapeutic de înlăturare a procesului patologic. Sfaturi practice: - întotdeauna se recomandă a te prezenta proprietarului sau deţinătorului de animal, mai ales dacă este pentru prima oară când îl întâlneşti. În acest caz, vei începe prezentarea prin a face cunoscut cum te numeşti, recomandându-ţi ulterior gradul şi specialitatea pe care o deţii; - vei nota sexul, specia, rasa, data naşterii animalului şi, de asemenea data examenului clinic; pentru a stabili o legătură cu proprietarul animalului solicită-i acestuia date precum nume şi prenume, adresă, număr telefon etc; - încearcă să creezi o atmosferă de dialog plăcută, relaxantă, cu scopul de-a favoriza pozitiv dialogul între tine (cadru medical) şi proprietarul animalului; - întrebările generale adresate îndeosebi proprietarilor noilor pacienţi, de genul: ce mai faceţi?; dacă este pentru prima oară când se prezintă la un medic veterinar?; dacă animalul a mai fost adus la clinică?, ce a observat înneregulă la animal, motivându-şi astfel prezenţă la consultaţie etc., vor ajuta la stabilirea unei interrelaţii de dialog amicale; - o frază scurtă identifică simptomele majore şi durata lor; este deseori util ca să notezi exact cuvintele pe care le foloseşte proprietarul sau deţinătorul animalului consultat: - nu vei nota orice amănunt ci mai degrabă vei formula paragrafe scurte în care vei descrie istoricul bolii în ordine cronologică. Se vor menţiona caracteristicile fiecărui simptom şi motivul pentru care proprietarul îşi prezintă pacientul exact în acel moment; - vei descrie în foaia de observaţie orice problemă medicală din antecedente care este legată de simptomele actuale, incluzând aici şi caracteristicile relevante pozitive sau negative ale evaluării pe sisteme. Dacă există mai multe probleme care nu par a fi legate una de alta, este necesară rezumarea lor într-un paragraf introductiv şi apoi prezentarea istoricului fiecăreia dintre probleme în paragrafe separate; - dacă în procesul de gândire în vederea elaborării diagnosticului veţi proceda analizând şi sintetizând datele anamnestice şi obiective, şansele de a greşi sunt mai mici şi expunerea unui diagnostic adevărat capătă garanţii mari. Aveţi grijă cu timpul prin experienţă veţi fi tentaţi şi la un diagnostic intuitiv (rezultatul poate fii periculos sau sublim); - în final vei înregistra impresia lăsată în legătură cu încrederea conferită de discuţia cu proprietarul pacientului; Motivul prezentării la medic. Întrebările de genul „Cu ce vă pot fi de folos?, Aţi observat ceva înneregulă cu animalul dvs.? Care a fost primul lucru pe care l-aţi observat? Cum a evoluat de atunci? sunt de preferat decât celei de tipul „Ce are?”. În majoritatea cazurilor ţi se cere să stabileşti tipul afecţiunii (dacă aceasta există), motiv pentru care ai grijă la modul de adresare al întrebării. Nu obligaţi deţinătorul sau proprietarul animalului să evalueze şi eventual să impună un diagnostic. Istoricul medical al animalului. S-ar putea ca subiectul prezentat la consultaţie să aibă antecedente medicale. Interesează-te de antecedentele medicale: a mai fost bolnav?; are un tratament în desfăşurare?; operaţii a suferit?, dacă da, ce fel de operaţie?, a avut probleme la anestezie?, este diabetic?, epileptic?; când a fost ultima oară prezentat la un control medical?, este vaccinat şi/sau deparazitat? etc.). Dacă starea generală a animalului este afectată pentru prima dată, fără a se face legătură cu trecutul acestuia, încearcă consultându-te cu proprietarul animalului, după schema de mai jos, să localizezi: • durerea, intensitatea, durata şi debutul (treptat sau brusc) acesteia; • caracterul afecţiunii (ascuţit, surd, colicativ etc.); • eventuale manifestări asociate (vărsături, diaree, şchiopături etc.); • diverşi factori exacerbanţi şi/sau atenuanţi; • gravitatea caracterului îmbolnăvirii; • gradul afectării stării generale a animalului (mod de evoluţie a stării patologice, capacitate de reacţie a animalului vizavi de starea de boală). Niciodată să nu consideri că eşti suficient de experimentat pentru a înţelege toate nuanţele bolii doar din motivul prezentării animalului la medic şi istoricul medical al acestuia. Oricând pot exista semne clinice patologice ce ţi-ar scăpa fără un consult semiologic atent şi meticulos. Întrebările generale importă, în eventualitatea confirmării unei suspiciuni clinice, de exemplu într-o circumspecţie de cancer, întreabă despre: pierderea în greutate din ultimul timp • starea, prezenţa sau absenţa apetitului • prezenţa pruritului generalizat sau a gratajului localizat • apariţia diverselor formaţiuni tumorale superficiale (când au apărut?, au crescut în volum în ultima perioadă?) • instaurarea nejustificată a oboselii, manifestată în general prin refuzul deplasării animalului, prezenţa respiraţiei bucale fără efort fizic în prealabil • instaurarea stării de prostraţie gradual. Observă subiectul în întregime pentru câteva secunde şi încearcă să observi calitatea stării generale a animalului (eventual dacă este afectată sau nu). Starea generală este bună, afectată, modificată? şi încearcă să-ţi dai seama ce te face să crezi acest lucru. Fii atent la frecvenţa respirtorie. Respiră forţat şi/sau rapid? Este obez sau slăbit? Are un comportament particular, ciudat? Unele diagnostice se pot pune după facies şi atitudinea bolnavului şi pot fi trecute uşor cu vederea dacă nu te gândeşti la ele (acromegalie, mixedem, sindrom Cushing). Caută cianoza centrală sau periferică. Are icter? Tegumentele galbene pot fi depistate şi într-un sindrom uremic sau într-o anemie pernicioasă. Apreciează gradul de hidratare prin examinarea turgorului tegumentelor, mucoaselor, circulaţiei şi temperaturii periferice şi a diurezei. Palpează ganglionii limfatici superficiali: retromandibulari, preaxilari, mamari, inghinali, poplitei). Uită-te şi după noduli subcutanaţi.