Boli pleurale şi mediastinale Insuficienţa respiratorie se realizează în urma comprimării parenchimului pulmonar, comprimare dată de modificările în volum ale organelor şi formaţiunilor mediastinale (cord, ganglioni limfatici, canal toracic, vase sânge etc.), inclusiv de reducerea mobilităţii acestora. În acest tip de insuficienţă respiratorie, clinic sunt întâlnite pleurezia şi pneumotoraxul. În caz de pleurezie se constată tahipnee, tahicardie şi dispnee de origine reflexă, cu punct de plecare pleuropulmonar. Faza congestivă a pleuritei se manifestă prin febră, inapetenţă, frisoane, colică, tahipnee, tuse uscată şi dureroasă. Urmează faza exudativă, în care hipertermia se reduce, respiraţia este amplă, reacţiile histaminoide se observa prin prezenţa pruritului şi a urticariei generalizate, la percuţie se identifică matitate absolută şi declivă iar la ascultaţie suflu pleuretic. Se recomandă puncţie. Formele pleurale cronice sunt însoţite de slăbire, mişcări respiratorii ample, tuse uscată şi rară, submatitate la percuţie. Pneumotoraxul se poate prezenta sub trei forme: închis (obliterarea orificiului indus mecanic la care se adaugă resorbţia totală a aerului pleural), prognostic favorabil; deschis (aerul atmosferic pătrunde şi părăseşte liber cavitatea pleurală la fiecare mişcare respiratorie), în astfel de cazuri apare dispneea şi cianoza, prognostic rezervat; cu supapă (aerul pătrunde în cavitatea pleurală în cursul inspiraţiei, în expiraţie orificiul se închide), prognostic grav. La câine sacii pleurali comunică prin mediastinul posterior (pneumotorax dublu).  Boli cu repercusiuni asupra dinamicii toraco-diafragmatice Consecinţele acestei insuficiente respiratorii sunt scăderea debitului ventilator prin limitarea posibilităţilor de expansiune (mărire) a cutiei toracice, scăderea rezervelor funcţionale (oxigen) ale respiraţiei, dispariţia elasticităţii cartilajelor şi ligamentelor costale (aspect respiraţie de tip abdominal).  Tulburări respiratorii prin afectarea mecanismelor de reglare Apare în urma modificărilor funcţionale sau structurale ale diferitelor formaţiuni nervoase ce intervin în reglarea respiraţiei. Tulburările de ritm, amplitudine şi frecvenţă sunt exprimate prin hiperpnee, apnee şi dispnee. Creşterea minut volumului respirator se caracterizează printr-o frecvenţă mai mare a mişcărilor respiratorii şi se numeşte hiperpnee. Hiperventilaţia plămânilor este urmată de-o perioadă în cursul căreia respiraţia este suspendată (apnee).  Întrebări legate de simptomele frecvente: animalul s-a sufocat vreodată?, tuşeşte?, în timpul tusei a expectorat ceva?, animalul a prezentat respiraţie şuierătoare?, prezintă sau a prezentat pusee febrile?, animalul a fost diagnosticat cu pneumonie?, s-a efectuat vreo radiografiere a cutiei toarcice?, animalul elimină sânge prin tuse? pe gură sau pe nas?.