Caracteristici generale: durere toracică precordială, de obicei precipitată de stres sau efort fizic, calmată rapid de repaus sau după administrare de nitraţi; electrocardiografic: semne de ischemie în cursul durerii sau la test de efort; evidenţierea angiografică a obstrucţiei vaselor coronariene mari. . Vasospasmul coronarian poate surveni la nivelul unor vase lezate sau, mai puţin frecvent, pe vasele aparent normale din punct de vedere fiziologic. Fiind o ischemie tranzitorie, prin dezechilibru acut între cererea şi aportul de oxigen la nivelul miocardului, circulaţia coronariană devine inaptă în asigurarea metabolismului miocardic. De regulă se impune diagnostic diferenţial:

  1. Sindromul de perete toracic anterior este caracterizat prin sensibilitate bine localizată a muşchilor intercostali. Inflamaţia articulaţiilor costocondrale este o cauză de durere toracică difuză. De asemenea nevrita intercostală mimează angina pectorală.
  1. Bolile coloanei vertebrale cervicale sau toracice care afectează rădăcinile dorsale produc durere toracică bruscă, ascuţită, severă, durere care sugerează angina prin localizare şi iradiere, dar care este legată de mişcări specifice ale capului şi gâtului sau decubit prelungit. Durerea datorată discopatiei cervicale sau toracice cuprinde faţa externă sau dorsală a membrului toracic.
  1. Ulcerul gastrointestinal, colecistita cronică, spasmul esofagien şi bolile digestive funcţionale pot produce durere ce sugerează angina pectorală.
  1. Esofagita de reflux este caracterizată prin durere toracică inferioară şi abdominală superioară după hrănirea cantitativ crescută. Tabloul clinic înşeală, deoarece durerea ischemică poate fi şi ea asociată cu simptome digestive superioare; tulburările motilităţii esofagiene putând fi ameliorate de nitriţi şi blocante ale canalelor de calciu. În acest caz este necesară evaluarea motilităţii esofagiene.
  1. Leziunile degenerative şi inflamatorii ale articulaţiei scapulohumerale pot produce durere toracică datorită iritaţiei nervilor sau compresiei musculare. Simptomele sunt accentuate de mişcările membrelor toracale, în special la deplasarea pe teren accidentat sau în pantă.
  1. Pneumotoraxul poate produce durere toracică şi dispnee, putând creea confuzii cu angina pectorală şi infarctul.


        Forma tipică de angină pectorală s-ar explica prin apariţia paroxistică a durerii (jenă, disconfort, modificare comportamentală, diminuarea activităţii fizice fără motivaţie premeditată sau impusă) legate de efort fizic, uneori digestiv sau manifestări cu incidenţă asupra temperamentului - bucurie, frică, agresivitate. De cele mai multe ori, reactivitatea anginei pectorale este percepută de către pacient prin senzaţie de durere de tip constrictiv, senzaţia de gheară, arsură, presiune sau sfredelire (perforare). important este să căutăm manifestările clinice ce acompaniază patologia anginei pectorale şi anume sensibilitate palpatorie la nivel retromandibular, interscapular, faţa internă a membrelor toracale, retrocostal şi paravertebral toracal. Acestor manifestări clinice le ataşăm dispneea şi lipsa de raport cu cutia toracică, aşa zisa respiraţie abdominală. Situaţiile particulare implică crizele de angină pectorală nocturne de cele mai multe ori asociate cu insuficienţa ventriculară stângă. Reactivitatea paroxistică nocturnă cu trezire bruscă, indusă de agitaţie şi nelinişte explică apariţia crizelor de angină determinate de eliberarea subconştientului, eveniment ce este însoţit de tahicardie şi hipertensiune provocate de vise şi coşmaruri.

      Terapia de elecţie implică ca medicaţie de referinţă nitraţii - nitroglicerina (scăderea tonusului arteriolar şi venos, reduc necesarul de oxigen al inimii); beta-blocantele - propranololul (scad necesarul de oxigen al miocardului prin reducerea frecvenţei cardiace şi a contractilităţii miocardice fără modificarea tensiunii arteriale). Beta-blocantele sunt alese ca alternativă de primă linie la majoritatea pacienţilor cu angină pectorală cronică şi blocantele canalelor de calciu – verapamilul, diltiazemul (reduc cererea de oxigen miocardic prin inducerea vasodilataţiei coronariene). Atenţie la folosirea acestei grupe la pacientul postinfarct. De asemenea trebuie avută în vedere insuficienţa cardiacă congestivă sau patologia cardiacă ce impune o fracţie de ejecţie scăzută.

 Prelucrare după "Diagnostic şi tratament în practica medicală" - Lawrence M. Tierney, Maxine A. Papadakis şi Stephen J. PcPhee, 2001, 297 -