obiectivele principale urmărite fiind durerea, sensibilitatea și tumefacția articulară și miastenia. 

Studiul clinic oferă indicații privitoare la promovarea patologiei sub forma frecvenței apariției simptomatologiei, durerea musculoarticulară fiind principalul simptom. Delimitarea sectoarelor anatomice afectate de durere explică diseminarea patologiei de la  nivelul unei articulații la mai multe într-un timp scurt, debutul clinic fiind rapid sau instalat lent. De asemenea, iradierea și intensitatea durerii poate varia și migra de-a lungul zilei, activitatea fizică putând agrava patologia. pe lângă manifestările specifice precum șchiopătura, durerea și tumefacția articulară, pot exista și semne generale caracterizate prin somnolență, abatere, subfebrilitate sau chiar febrilitate. Se poate adăuga panoplia semnelor cutanate, neurologice, digestive sau respiratorii. Ajutor deosebit îl oferă istoricul animalului, prin prisma proprietarului, cunoașterea medicației și diagnosticului oferind stabilirea atitudinii ulterioare. 

Chiar dacă sistemul osteoarticular și muscular reprezintă esența consultului clinic, de regulă se face uz și de-o examinare generală a pacientului. În acest context leziunile dermatologice (simetrice, delimitate cefalic sau pe restul corpului), suflurile cardiace, tulburările digestive (diaree, constipație, vărsături, anorexie) sau respiratorii (murmur vezicular înăsprit), nodulii subcutanați, modificările cromatice ale mucoaselor sau manifestările nervoase pot completa tabloul clinic al pacientului reumatic. 

în privința articulaților trebuie urmărită existența următoarelor elemente clinice:

- tumefierea (palpatoriu) determinată în principal de acumularea de lichid sau proliferare sinovială,  de hipertrofie periostală sau chiar osoasă. 

- căldura locală percepută de regulă prin palparea articulaților simetrice,

- apariția durerii la palparea profundă articulară,

- deformarea osteoarticulară produsă prin modificările morfofuncționale osoase sau ligamentare. 

- limitarea mobilității articulare datorită durerii locale sau a proceselor deformante. Pot fii prezente distrugerile de cartilaj articular, cu prezența facultativă de corpi străini intraarticulari (osteofite, procese exudative sinoviale),

- apariția crepitaților determinate de frecarea suprafețelor osoase prin lipsa lichidului sinovial sau prezenței țesutului de granulație. Crepitația trebuie deosebită de pocnitura articulară, voluntară sau nu, provocate de modificările de presiune intraarticulară din timpul mișcărilor, 

- instabilitatea articulară cu mișcări în alte planuri decât cele fiziologice,

- scăderea forței articulare cu urmări pe fiziologia normală a fiecărei articulații,

La nivelul coloanei vertebrale se ține cont de sectoarele anatomice precum, zona cervicală, toracală, lombosacrală și coccigiană. Fiecare sector se monitorizează prin palpație paravertebrală superficială și profundă, anterior fiind urmărite posturile și modul de poziționare a coloanei vertebrale în timpul deplasarii și staționării pacientului. zona toracală trebuie consultată în tandem cu timpii respiratorii, superficialitatea acestora inducând, posibil, sensibilitate neurovertebrală. De asemenea se face uz de patologia vertebrogenă somatoformă cu incidență clinică îndeosebi pentru patologia organelor interne. 

Aspect clinic particular îl reprezintă examinarea art cotului și șoldului datorită patologiei genetice specifice anumitor rase și tradusă prin factorul displazic. 

Zonele tarsiene și carpiene sunt însoțite, de regulă, de sensibilitate locală, anumiți pacienți fiind reticență chiar și la toaletarea unghilor (diagnostic difenețial). 

Examenele générale efectuante prin observație, palpație și percuție pot fii însoțite de imagistică - radiografie, rezomanță magnetică etc.