Blefarita (grec. blepharon + ita = pleoapa + inflamaţie) apare în caz de abces al glandei pleoapei a treia, entropion, inflamaţia canalului lacrimal, reacţia imunitară locală, micoză, sau, conform datelor bibliografice, după radioterapie prelungită. Procesul inflamator al pleoapei poate cuprinde glanda Meibomius (meibomită), edemul acesteia (chalazion) fiind acompaniat în majoritatea cazurilor de blefarospasm (grec. blepharon + spasmos = spamul pleoapei) tonic sau clonic. Blefaroptoza (grec. blepharon + ptosis = pleoapă + cădere) este determinată de afecţiuni ale nervului oculomotorului comun sau facial, putând apare în cadrul sindromului Claude Bernard Horner sau diverse miastenii, afecţiunea fiind uşor confundabilă cu ectropionul (grec. ek + trepein =  afară, a întoarce) care de cele mai multe ori este congenitală. Blefarita cronică se complica cu prurit localizat (senzaţie de arsură), epiforă, fotofobie, ulceraţii la baza genelor şi blefaroconjunctivită care de multe ori este acompaniată de entropion spastic (grec. en + trepein = înăuntru, a întoarce) cu răsfrângerea către cornee a pleoapei inferioare sau superioare. La rasele brahicefalice (Basett-Hund, Cocker ş.a.) şi cele cu falduri ale pielii (Shar-pei), conform datelor bibliografice, exista o predispoziţie genetică, entropionul fiind congenitală. Rareori entropionul este însoţit de trichiazis (grec. thrix + hiasis = păr + stare) genele fiind deviate spre cornee sau/şi mucoasa conjunctivală, inducând iritaţii locale.