Studiul s-a efectuat pe 5 câini de rase şi vârste diferite, diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă, în cadrul Clinicii de Diagnostic şi Patologie Medicală a FMV “Spiru Haret”. Iridologia furnizează informaţii referitoare la homeostazia organismului, contribiund la stabilirea conduitei terapeutice şi la urmărirea procesului de vindecare. Prin lucrarea de faţă s-a demonstrat că iridoscopia poate fi utilizată la câine în vederea depistării modificărilor de pigmentaţie a irisului. Studiul s-a bazat pe depistarea modificărilor pigmentare ale irisului (pigment galben), conturate în zonele de proiecţie ale cordului. Câinii cu insuficienţă cardiacă au prezentat pigment de culoare galbenă în zonele de proiecţie ale cordului pe iris. Examinarea irisului s-a efectuat cu ajutorul lupei (6X) şi a sursei de lumină. Cuvinte cheie: iris, pigment, insuficienţă cardiacă.
ABSTRACT
The study was made on 5 dogs of different breeds and age at Spiru Haret University Diagnostic and Medical Pathology Department. Iridology gives us informations about body normal functions which helps to establish therapeutic conduite and following healing process. Trough this study it was demonstrated that iridoscopy may be applied , at dogs, to find out pigmentation changes and also to see any correlations between it and clinical signs to diagnose. The study was based on modified iris pigmentations (yellow pigment), situated on the heart’s projection areas of the iris coreleted with EKG and Rx examination. Iris examination was made with magnifying glass ( 6X) and a source of light. Key words: iris, pigmentation, heart insuficiens.
INTRODUCERE
Iridologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul modificărilor structurale şi pigmentare ale irisului ce apar în stări patologice sau fiziologice a organelor interne (3). Iridologia se bazează pe conexiunile irisului cu sistemul nervos central şi vegetativ, endocrin şi metabolic al organismului. Alături de examenele semiologice, clinice, ecografice, radiologice, electrocardiografice şi biochimice ale sângelui, iridologia constituie o alternativă uşor de aplicat în depistarea precoce a afecţiunilor instalate la nivelul aparatelor şi organelor interne (3). Rezultatele obţinute se bazează pe faptul că, prin intermediul nervului optic, irisul este în legătură cu sistemul nervos central, unde prin căile nervoase ajung informaţiile de la întreg organismul (2). Astfel, irisul poate fi considerat un sistem de afişare holografică multidimensională a unor date interpretabile privind starea fiziologică sau patologică a organelor interne. Iridologia este folosită pentru a evidenţia starea organelor şi aparatelor interne şi nu pentru a diagnostica boli (1). Examinarea stromei iriene furnizează informaţii privind structura şi forma organelor interne contribuind orientarea examenului clinic şi paraclinic al animalului către un anumit diagnostic. MATERIAL ŞI METODĂ Cercetările s-au efectuat în cadrul Clinicii de Diagnostic şi Patologie Medicală a FMV “Spiru Haret”, pe două loturi de câini, după cum urmează: - un lot de 5 câini diagnosticaţi cu insuficienţă cardiacă; - un lot martor de 6 câini clinic sănătoşi. Câinii din lotul martor au fost selectaţi după următoarele considerente: nu au prezentat afecţiuni cardio-respiratorii iar culoarea, tipul şi densitatea stromei iriene a fost asemănătoare cu cea constatată la câinii bolnavi. Animalele au fost examinate prin iridoscopie realizată cu ajutorul lupei (6X) şi a sursei de lumină (lanternă). Lumina asupra irisului s-a proiectat printr-un fascicul de intensitate reglabilă în raport cu limita suportabilităţii individuale. Contenţia câinilor supuşi iridoscopiei s-a realizat manual, după caz, folosindu-se botniţa. Examinarea irisului s-a efectuat în sala de consultaţie în condiţii de semiobscuritate. S-au examinat prin inspecţie globii oculari pentru decelarea eventualelor modificări de structură şi formă. Ulterior s-a recurs la iridoscopie, examinând irisul şi reacţiile musculaturii acestuia la lumină. Inspecţia irisului s-a efectuat sectorial, în sensul acelor ceasornicului, înregistrându-se într-o diagramă modificările de culoare şi formă ale stromei iriene. În vederea confirmării şi comparării rezultatelor obţinute prin iridoscopie, câinii bolnavi au fost supuşi unui examen radiologic şi electrocardiografic. Ambele investigaţii au fost realizate în cadrul FMV “Spiru Haret” cu aparatura din dotare.
REZULTATE ŞI DISCUŢII
La câinii cu insuficienţă cardiacă tabloul clinic a fost reprezentat de dispnee la efort, tuse uscată sau umedă, tahicardie, respiraţie abdominală, modificări ale ritmului cardiac, edem pulmonar (uneori însoţit de jetaj), hepatomegalie, ataxie locomotorie pe trenul posterior, abatere, rezistenţă scăzută la efort şi apetit capricios. Animalele au fost supuse la ascultaţia indirectă a cordului cu ajutorul stetoscopului pentru aprecierea următoarelor aspecte: - timbrul zgomotului cardiac; - momentul apariţiei sunetului patologic suprapus, raportat la zgomotele cardiace principale (diastolă şi sistolă); - durata sunetului patologic. Sunetele patologice recepţionate s-au suprapus peste primele zgomote cardiace fiziologice (sistole), fiind caracteristice insuficienţei atrio-ventriculare stângi sau drepte (5). În vederea confirmării diagnosticului s-a recurs la examenul radiografic al cutiei toracice şi la electrocardiografie (4). Examenele radiologice au evidenţiat următoarele modificări: - hipertrofie cardiacă cu depăşirea ariei de proiecţie a cordului; - radioopacitate pulmonară datorată acumulării de lichid; - hepatomegalie consecutivă stazei venoase; - modificarea poziţiei cordului în raport cu zonele învecinate. Examenul electrocardiografic a depistat modificări pe intervalul Q-T ce marchează activitatea ventriculară (5). Prin examenul iridoscopic s-au urmărit modificările pigmentare ale stromei iriene în zonele de proiecţie cardiacă. Cercetările iridologice au demonstrat că modificările pigmentare iriene se datorează tulburărilor proceselor chimice endocelulare de la nivelul organelor sau aparatelor interne (1). Tulburările proceselor chimice endocelulare, urmate de difuzia compuşilor anormali sau fiziologici secretaţi în cantităţi mari în spaţiul extracelular crează o stare de excitaţie a receptorilor locali (viscerali, musculari, vasculari, glandulari şi cutanaţi). De la nivelul receptorilor locali excitaţiile ajung la măduva spinării şi apoi la nivelul talamusului fiind proiectate pe scoarţa cerebrală. Prin intermediul căilor nervoase spino-talamice excitaţiile stimulează neuronii căilor optice, ce au pericarionii în corpii geniculaţi laterali din metatalamus, iar axonii proiectaţi în regiunea occipitală a cortexului cerebral (6). În acest fel se realizează comunicarea dintre zona organică afectată şi căile de conducere a impulsurilor vizuale. Impulsurile nervoase sunt preluate de căile optice, fiind exprimate, la nivelul stromei iriene prin modificări de structură, densitate, culoare sau formă ale acesteia. Pe baza acestei ipoteze am încercat să stabilesc corelaţiile dintre modificările irisului şi diverse afecţiuni organice. La examinarea irisului s-au observat modificări de pigmentaţie ale stromei sub formă de pată sau punct situate în zonele de proiecţie ale cordului pe iris (fig. ). Diferenţele cromatice sunt datorate modificărilor densităţi stromei iriene, cunoscut fiind faptul că, culoarea irisului este determinată de numărul de celule conjunctivale pigmentare şi de grosimea stratului irian. Cordul prezintă două zone de proiecţie la nivelul irisului, respectiv în dreptul orei 3 şi 9 (irisul comparat cu un ceas). Modificările de culoare ale irisului se referă la sistemul pigmentar al acestuia. Sistemul pigmentar este alcătuit dintr-un amestec de polimeri şi proteine reprezentat de melanină (1) (grec.malas = negru). La cazurile examinate s-a observat prezenţa culorii galben-lutos pe fondul căprui al irisului. S-au luat în consideraţie depigmentările de culoare galben-lutos sub formă de pată (1-2 mm) sau punct (0,2-0,4 mm) situate în ariile de proiecţie ale cordului la nivelul stromei iriene. Depigmentarea stromei iriene cu apariţia culorii galben-lutos, în sectoarele de proiecţie ale cordului, nu a fost decelată la câinii din lotul martor. Ţinând cont de modalitatea de investigaţie a irisului (lupă şi sursă de lumină) nu s-au putut evidenţia modificările microscopice din sectorul respectiv. Prin modificările pigmentare depistate la nivelul irisului şi rezultatele obţinute prin examinările semiologice, clinice, radiologice şi electrocardiografice s-a putut stabili corelaţia dintre iris şi afecţiunile cardiace.
CONCLUZII
1. Prin iridoscopie s-a putut stabili prezenţa modificărilor pigmentare din zonele de proiecţie ale cordului la câini cu afecţiuni cardiace.
2. Compararea rezultatelor obţinute prin iridoscopie şi radiologie, respectiv electrocardiografie, au demonstrat capacitatea irisului de a reflecta starea de moment a organismului.
3. Datele obţinute prin iridoscopie pot fi analizate şi interpretate numai după un prealabil examen semiologic şi clinic.
4. In urma examenului iridologic s-au evidenţiat modificări în sectoarele de proiecţie cardiacă, iar examenele clinice şi paraclinice au stabilit diagnosticul de insuficienţă cardiacă.
BIBLIOGRAFIE
1. Bondarciuc, A., 2002, - Irisul amprenta individualităţii, Ed. Spectrum, pag: 54, 102, 131, 143.
2. Constantin N., Cotruţ M., Şonea A., 1998 – Fiziologia animalelor domestice. Ed. Coral Sanivet, Vol. II, pag. 317.
3. Colton J., Colton S., 1999 – Iridologie. Ed. Teora, pag.29, 60, 73.
4. Mihai D., Andronie V. 2001, - Medicina internă a animalelor. Ed. GEEA, Vol. II, pag. 48-52.
5. Popa, V.V., 1998, - Semiologia medicală veterinară. Ed. All, pag. 254,257.
6. Sallay, A., - Aspecte oftalmologice la câine, Referat III – Teză doctorat, FMV Bucureşti, 2004
7. Varachiu N., Leancu M., Neaga N., Pop Al., 1976 – Fiziopatologie. Ed. Didactică şi Pedagogică. pag. 46, 48.
